Astăzi, o echipă de prim răspuns din cadrul Salvamont Predeal a fost solicitată să intervină de urgență în zona Trei Brazi pentru a acorda primul ajutor unui turist care nu a mai putut controla sania și a suferit mai multe leziuni.
Datorită zăpezii și a locului în care s-a petrecut evenimentul, ASV România a sprijinit echipa Salvamont din punct de vedere logistic, cu un autovehicul 4X4 echipat cu troliu și lanțuri.
Salvatorii montani i-au acordat pacientului primul ajutor după care l-au predat echipajului SMURD.
Echipele Salvamont, singurele structuri care dețin personal pregătit profesional și atestat legal pentru a interveni în soluționarea accidentelor montane pot fi alertate prin sistemul unic de urgență 112 și prin intermediul Dispeceratului Național Salvamont – Vodafone (0372126668 sau 0SALVAMONT) sau de pe aplicația SALVAMONT pentru telefoanele mobile.